Matefi Mirel Pompei : Atelierul de Restaurare

Atelierul de Artă Plastică "A96"


Atelierul de artă plastică „A 96” al Casei Municipale de Cultură din Târnăveni fiinţează din luna decembrie 1996. Bazele acestei activităţi au fost iniţiate de artistul plastic Iuliu Moldovan, cu scopul pregătirii tinerilor municipiului Târnăveni în domeniul artelor plastice.
Pentru o cunoaştere cât mai bună a acestor taine, atelierul a fost dotat de către artist, din surse proprii, cu mijloace tehnice specifice artelor plastice. În decursul existenţei această activitate culturală s-a bucurat de un larg interes din partea tinerilor talentaţi din municipiul de pe Târnava Mică, astfel având loc expoziţii personale şi de grup, de grafică, desen, pictură. Micii sau mai marii plasticieni au participat la pictarea „Parcului copiilor” din localitate, la scenografia unor spectacole
şcolare, la expoziţii de icoane pe sticlă cu ocazia Sfintelor sărbători de Crăciun şiPaşte, etc.
Scopul înfiinţării ,,A 96” este redescoperirea adevăratelor valori ale artei autentice. Se încearcă crearea unui limbaj plastic complex, folosit deopotrivă în câmpul creaţiei artistice, cât şi în procesul de învăţare, stimulând creativitatea. Definitoriu în această privinţă este cultul firesc pentru formele simple, vitale, pentru armonie şi echilibru, pentru cunoaşterea universului înconjurător. Printre discipolii acestei mişcări importante de artă plastică târnăveneană o putem aminti pe Cristina Suciu, temperament liniştit, dotată cu un impresionant potenţial emotiv, tânara creatoare de frumos transformă orice subiect într-o imagine a neliniştii lăuntrice, arta sa fiind profund marcată de trecerea spiritului său prin tărâmul romantismului poetic.
O altă revelaţie a „A 96” este Silviu Medeşan.Tânărul plastician admiră peisajul natural căutând şi găsind repere ale trecutului, încercând şi reuşind vernisarea unei expoziţii de grafică şi pictură, incontestabil valoroasă, redând în culoare o monografie a satului românesc la început de mileniu trei. Atât personajele, portretele, casele şi curţile ţărăneşti, cât şi natura înconjurătoare a satului transilvan de pe Târnava Mică- Corneşti, ne amintesc de obiceiurile şi tradiţiile ţăranului român. Prin mesajul său, Silviu Medeşan ne dezvăluie un anumit cod, prezentând imagini de o picturalitate deosebită, reflectând astfel expresia frământărilor sale lăuntrice.
Fraţii Iulian Moldovan şi Claudiu Moldovan. Aceşti doi fraţi minunaţi comunică cu noi transmiţând o realitate trecută prin sensibilitatea fiecăruia, păstrând farmecul şi prospeţimea, puritatea vârstei lor. Pe lângă pictura pe sticlă, ei sunt preocupaţi de peisaj, compoziţii, portret, natură statică precum şi de aspecte din viaţa animalieră.


Iuliu Moldovan


Data şi locul naşterii: 30 august 1956, Târnăveni, judeţ Mureş, România
Studii „Academia de Artă” Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, profilul Arte plastice şi decorative, specializarea Artă murală, durata de studii: 6 ani.
Afiliaţii :Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din anul 2006.
Expoziţii de grup :
1990: Expoziţia itinerantă „România salută Europa”( Austria,Suedia,Germania,Belgia,Franţa) Expoziţie republicană de pictură - Teatrul Naţional Bucureşti.
1991: Expoziţia „Filocalia” - Muzeul de Istorie Naţională, Bucureşti.
Expoziţie „16-22” Galeria „Căminul Artei” etaj, Bucureşti.
1992: Salonul Municipal de Pictură - Teatrul Naţional Bucureşti.
1993: Proiectul pentru Monumentul „Martirii bisericii Greco-catolice din România”.
1994: Expoziţie de diplomă - Teatrul Naţional Bucureşti.
1998: Expoziţie de grup sub egida toamnei culturale franceze Ronchin – Franţa.
Lucrări in străinatate :
ACHEN - Germania - Şcoala de Artă.
GRENOBLE - Franţa - Primăria oraşului.
RONCHIN - Franţa - Primăria oraşului.
POHLHEIM - Germania - Primăria oraşului.
Colecţii particulare :
1994: Peisaj flamand (marmură) - Roma - Italia.
1995: Icoane – Spania,Canada,SUA.
1996: Parcul Copiilor - Primăria Oraşului Târnăveni.
1997: Expoziţia „Întoarcerea fiului risipitor”.
Atelier "A96" Târnăveni:




1997: Expoziţie de grup - „Atelier `96” Târnăveni. „Răstignirea” - „Atelier `96” Târnăveni.
1998: „Oraşul meu” - „Atelier `96” Târnăveni.
1999: Expoziţie de pictură - Târnăveni.
2000: Proiect şi pictarea unei lucrări de artă monumentală „Zidul prieteniei” Târnăveni.
2001: Expoziţia Premiului pentru peisaj al Consiliului European - Strassbourg.
2002: Lucrare artă monumentală - moduli Centrul Cultural Francez - Târnăveni.
2003: Restaurare Iconostas Biserica Greco - Catolică „Sfinţii Mihail şi Gavril” Târnăveni.
2004: Expoziţie de icoane pe sticlă, Festivalul mondial al culturii Lille – Franţa.
Expoziţie Arnsburg - Germania.
2005: Expoziţia personală „Arlechinul” - Casa Municipală de Cultură „Mihai Eminescu” Târnăveni.
Salonul de iarnă - Palatul Culturii – parter, Târgu-Mureş.
Diplomă de Excelenţă din partea Rumänienhilfe für Siebenburoen e.V. Pohlheim -Germania - pentru merite deosebite în munca de cooperare culturală între Germania şi România.
2006: Salonul de iarnă - Palatul Culturii Târgu-Mureş.
2007: Expoziţie personală „Păsările”- Casa Municipală de Cultură „Mihai Eminescu” Târnăveni.
Expoziţie de sculptură „Criptograme” – Casa Municipală de Cultură „Mihai Eminescu” Târnăveni.
Salonul de iarnă – Palatul Culturii Târgu-Mureş.
2008: Vernisaj Salonul Artelor – Casa Municipală de Cultură „Mihai Eminescu”, Târnăveni.
Salonul de iarnă al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Mureş – Palatul Culturii Târgu Mureş.
Expoziţie de Pictură. Primăria din Ronchin – Franţa.
Restaurări:
- Restaurare Biserica - Mănăstire ortodoxă Plătăreşti - Ilfov.
- Restaurarea Bisericii greco-catolice „Aqvila” - Bucureşti.
- Proiect şi execuţie - restaurare Iconostas - Biserica parohială greco-catolică „Sfinţii Mihail şi Gavril” (Din deal) - Târnăveni.
- Proiect de restaurare plafon (oglindă) sinagogă -„Centrul Cultural Maghiar” - Municipiul Târnăveni.
- Proiect şi execuţie lucrarea de artă monumentală „Zidul prieteniei” - Târnăveni
(20mx7m) - în faţa CEC.
- Condus proiect şi execuţie lucrarea de artă monumentală „Istorie Transilvană” (7m x2,50 m), Târnăveni.
Artistul pictează de la vârsta de 12 ani, arta plasitcă fiind pentru el un mod de viaţă, suportul său existenţial. La această vârstă încearcă studii după natură, peisaje, naturi statice neîncercând a reproduce după mijloace fotografice. Este preocupat de arhitectură, aerodinamică, anatomia omului etc. Mai târziu studiază Istoria Artelor Plastice Universale, făcând studii după operele de Artă ale marilor maeştrii. După cursurile liceale urmează Şcoala Populară de Artă din Târgu Mureş.
Timp de 16 ani locuieşte în capitală unde pictează şi restaurează pe şantiere de Artă Monumentală. În această perioadă este student la Academia de Artă Bucureşti-secţia Artă Monumentală, durata de studii 6 ani.
Pictează de 40 de ani, pictând peste o mie de lucrări, în marea lor majoritate aflându-se în colecţii particulare în ţară şi străinătate. Arta sa suferă o continuă schimbare, artistul fiind într-o perpetuă căutare. Ajungând la maturitate trece uşor de la o formă la alta de exprimare, de la pictura de şevalet la cea murală şi invers. Prin arta sa dezvoltă compoziţii monumentale de mari dimensiuni, pictate în tehnici mixte, abordând subiecte de importanţă istorică, religioasă, de ambient, aceste ansambluri monumentale fiind aflate în spaţii publice : parcuri, faţade clădiri, biblioteci, biserici.
Compoziţiile sale sunt ordonate de tuşe severe deschise în adâncime, pline de încărcătură lirică, dezvăluind un bogat filon expresionist, degajând puternice tensiuni interioare. Dinamismul suprafeţei şi masivitatea formei dă o notă definitorie creaţiei sale. Imaginea sa plastică este o analiză profundă a lumii materiale şi a formelor, cu structurile lor diferite. Desenator şi colorist de o rară vocaţie, creează cu o forţă debordantă opere de o reală valoare.
Iuliu Moldovan este ,,Creator de Şcoală Nouă’’- Artistul a înfiinţat Atelierul de Artă Plastică ,,A96’’, şcoală unde se pregătesc tinerii artişti ai oraşului de pe Târnava Mică pentru liceele şi Instituţiile de Artă, naţionale şi internaţionale. La şcoala sa s-au format peste 28 tineri care actualmente profesează în domeniul artelor. Artist cu activitate marcantă în viaţa culturală a cetăţii, a judeţului Mureş şi nu numai, este unul dintre ambasadorii acestui spaţiu transilvan peste hotare. Se afirma ca un artist complex, arta sa fiind recunoscută internaţional depăşind graniţele europene, ajungând pe alte continente (SUA-Canada, Australia).